CU PARAPANTA LA PITESTI



       Sursa:  http://www.adevarul.ro/locale/pitesti

      Cursurile pentru obţinerea brevetului de pilot pot dura şi un an. Cu parapanta poţi zbura printre nori în orice anotimp, chiar şi iarna. Important este să nu plouă, iar vântul să sufle moderat.

     Considerat un sport extrem, zborul cu parapanta are destui adepţi şi în Piteşti. Anual zeci de pasionaţi de zborul liber se şcolesc pe dealurile din împrejurimile Piteştiului. Unii învaţă mai repede să mânuiască parapanta, alţii mai greu.
taguri

    * pitesti
    * zbor
    * parapanta
    * sporturi extreme

     Preţul pentru obţinerea brevetului de pilotaj este toţi însă preţul este acelaşi: 300 de euro. „ Cursurile durează între o lună sau un an. Depinde de cât de repede prinzi mişcarea”, spune Florin Anghel, singurul instructor de paranantă din Piteşti.

     Pe durata cursurilor de iniţiere, elevii învaţă noţiuni generale despre aerodinamică, tehnica curbelor sau tehnica aterizării, din care la finalul studiilor vor susţine examenul de absolvire al şcolii.


     Zbor printre nori cu 70 de km la oră
Cât priveşte practica, primele ore de zbor vor fi efectuate în tandem, cu instrutorul, la joasă înalţime. În zbor poţi atinge şi viteza de 70 de kilometri pe oră, în funcţie de vânt.

     „ Începătorii îşi încep aventura cu parapanta de pe dealuri, de la înălţimea de 40 de metri. Numai după ce capeţi experienţă câţiva ani poţi încerca să zbori printre nori, la altitudinea de 2000 sau 3000 de metri”, precizează instructorul Florin Anghel.

     Majoritatea zborurilor cu parapanta se fac în week-end, indiferent de anotimp, pe dealurile din comuna Budeasa, care este cel mai bun teren de start pentru parapantiştii piteşteni.

     „ Se zboară foarte bine în spatele plajei de la lacul Budeasa. Este locul ideal. Nu contează că este iarnă sau vară. Poţi zbura oricând. Important este să nu plouă şi să nu bată rău vântul”, afirmă Florin Anghel.

     Altfel pe lângă doza de adrenalină, când porneşti la drum cu parapanta este musai să ai la tine echipamentul corespunzător şi să tragi bine ambele comenzi la aterizare.


     Fără bocanci şi cască nu poţi pleca la drum
„ Fără cască şi bocanci, nu ai ce căuta cu parapanta. Apoi, în zbor, trebuie să te laşi dus de vânt şi să tragi de manetă fie stânga, fie dreapta. Când cobori, tragi ambele comenzi spre tine ca să încetineşti. Altfel, o să ai parte de o aterizare forţată care sigur se va lăsa cu fracturi”, spune Octavian Ciortan, unul dintre „vetaranii” acestui sport din Piteşti.

     După opt ani de zbor, atât în ţară, cât şi în străinătate, Octavian a renunţat la orice altă pasiune, astfel că timpul liber şi-l petrece cu parapanta în spate. „ Pot zbura oriunde. În ţară, cel mai frumos este la Bâlea. Porneşti de la 2000 de metri altitudine şi poţi ajunge până la 3.000 de metri. Am văzut tot Făgăraşul de sus, am aburat printre nori... Este superb. Nu aş da acest sport pe nimic în lume. Oamenii şi-au dorit tot timpul să zboare, iar cu parapanta este senzaţie”, conchide Octavian Ciortan.

     Cât te costă să te dai cu parapanta
Un echipament complet la mâna a doua pentru a putea zbura cu parapanta costă în jur de 500 de euro. 250 de euro costă numai parapanta. Costurile pentru un echipament nou nou ajung până la  10.000 de euro.

     Parapanta costă între 1.500 şi 3.000 de euro, scaunul pe care stă pilotul 1000 de euro, iar restul banilor se duc pe cască, combinizon, bocanci şi mănuşi.


Adaugat de george la 2010-04-15 12:22:21


Adauga stire                Toate stirile









© 2010 parapantism.freevar.com - Portalul pasiunii tale pentru zbor
Web design si programare antagonick

Valid HTML 4.01 Transitional Valid CSS!

Free Web Hosting